Abdomen – Partea inferioară a trunchiului, mai precis acea cavitate delimitată în sus prin muşchiul diafragm de torace şi limitată inferior de bazin şi planşeul pelvin. Conţine cea mai mare parte a componentelor aparatului digestiv şi aparatului urinar.
Partea superioară a cavităţii abdominale se poate spune că ajunge până în interiorul cuştii toracice, alcătuind nişte “buzunare” – lojile sub-frenice dreaptă şi stângă. Acestea participă la formarea etajului superior al cavităţii abdominale, cel care conţine ficatul, căile biliare, pediculul hepatic, duodenul stomacul şi splina.
Etajul inferior abdominal conţine intestinul subţire (jejunul şi ileonul), marea parte a intestinului gros şi apendicele. Sub etajul inferior al abdomenului se află o subdiviziune a acestuia numită micul bazin. Acesta conţine, la femeie, vezica urinară, uterul, trompele şi ovarele, iar la bărbat, vezica urinară, prostata, ansa sigmoidă a intestinului gros si unele anse ale intestinului subţire.
În interiorul abdomenului, organele sunt acoperite de nişte foiţe conjunctive care alcătuiesc peritoneul abdominal. Acesta este format din două foiţe – externă sau parietală şi internă sau viscerală. Foiţa viscerală acoperă tubul digestiv. În partea posterioară a organelor învelite de peritoneu se găsesc spaţiul şi organele retroperitoneale: rinichi, glande suprarenale, partea lombară a ureterelor, aorta şi ramurile ei, vena cava inferioară şi ramurile ei, ganglionii simpatici latero-vertebrali, plexuri nervoase vegetative, ganglioni limfatici.
Dacă se trasează mintal două linii orizontale – una superioară, trecând prin dreptul ultimei coaste şi inferioară, trecând prin dreptul crestelor iliace – şi două linii verticale ce pornesc de la mijlocul ligamentului inghinal spre mameloane, se pot delimita regiunile abdomenului. Acestea sunt, de la dreapta la stânga:
În partea superioară – hipocondrul drept, epigastrul (pe mijloc), hipocondrul stâng;
În partea mijlocie – flancul drept, mezogastrul (regiunea din jurul ombilicului), flancul stâng;
În partea inferioară – regiunea inghinală dreptă, regiunea pubiană (sau hipogastrul), regiunea inghinală stângă.