Noţiune generică ce desemnează complexul format din durere, tulburări vasculare şi trofice, afectarea secundară a sistemului osos, la nivel distal sau chiar a întregului membru inferior sau superior).
Este consecinţa afectării terminaţiilor nervoase ale sistemului simpatic aşa cum se poate întâmpla după o fractură prost imobilizată sau tratată, sau în contextul sindromului umăr-mână din evoluţia unui infarct miocardic.
Ca progresie, apar mai întâi durerile, scăderea mobilizării membrului afectat, edem al pielii şi ţesuturilor moi, tegumente reci, retracţie şi imobilizarea articulaţiilor, durere extremă la atingere.
Radiografia sau scintigrafia pun în evidenţă şi demineralizare osoasă. Tratamentul se instituie încă de la început prin punere în repaus a membrului afectat. Se mai utilizează vasodilatatoare, analgezice, anestezia locală asupra terminaţiilor nervoase simpatice, kinetoterapie şi fizioterapie în stadiul care permite începerea recuperării articulaţiilor anchilozate.
Fără instituirea unui tratament medical de recuperare se poate ajunge la bocarea articulaţiilor (nu mişc pentru că mă doare, doare şi mai rău pe măsură ce nu mişc…) însoţită de retracţia tendoanelor şi pielii, mâna sau piciorul devenind element de handicap.