Postat acum 8 zile

Anevrism arterial

Publicat de Razvan

Dilatarea patologică a unei artere, localizat sau pe o zonă mai întinsă.
Principalele cauze de apariţie a unui anevrism sunt: o boală inflamatorie, o anomalie congenitală, acumularea de colesterol cu fromare de aterom şi creşterea lui în volum. Anevrismul nu atrage atenţia decât în cazul în care deranjează organe sau ţesuturi învecinate, se rupe sau determină formarea unui tromb din care se poate desprinde apoi un embol.
Un diagnostic rapid poate obţine prin observarea semnelor de suprafaţă, când dilatarea este vizibilă, prin ecografie, ecografie Doppler, RMN, ateriografie cerebrală.
În general, odată diagnosticat, un anevrism este tratat prin intervenţie chirurgicală, urmărindu-se de fapt prevenirea complicaţiilor. Dacă nu se ia decizia de operare, un anevrism trebuie supravegheat periodic, iar tulburările tip hipercolesterolemie sau hipertensiune arterială tratate corespunzător.