Examinare radiologică utilizată pentru a pune în evidenţă vasele mari şi cavităţile inimii. Se vizualizează structura, funcţionalitatea, modificările patologice de perete cardiac sau vascular, prezenţa şi funcţionarea orificiilor normale sau anormale ce asigură comunicarea dintre cavităţile inimii.
Tehnica include folosirea unei substanţe de contrast pe bază de iod ce se injectează într-o venă sau arteră periferică. Înainte de injectare se întreabă pacientul dacă este alergic la produse cu iod şi, oricum, întotdeauna se efectuează o testare la această substanţă, deoarece are un serios potenţial alergen. Substanţa de contrast, opacă la radiţiile X, permite vizualizarea în timp real a circulaţiei prin vasele sanguine, apoi prin cavităţile inimii.
O examinare mai completă şi de fineţe se poate realiza prin injectarea unei doze mici de substanţă cu izotopi (techneţiu 99m). Investigaţia presupune internare de o zi (24-36 ore), se foloseşte anestezia locală la locul introducerii izotopului sau a substanţei de contrast, pacientul este supravegheat în permanenţă, pe toată durata examinării şi a spitalizării.
Dacă la testarea sensiblităţii la substanţa de contrast apare o reacţie alergică, procedura nu se iniţiază. În cazul în care după ce persoana a fost testată şi nu au apărut vreo reacţie sau modificare de tip alergic, dar în cursul sau după terminarea procedurii apare o reacţie alergică, medicul aplică o schemă de tratament specific, de urgenţă. Apoi, poate recomanda supraveghere şi un tratament antialergic pe termen lung.