Lipsa oricărui germen patogen care ar putea produce infecţii. Este caracteristică în primul rând tuturor materialelor şi instrumentelor chirurgicale (mică şi mare chirurgie), a cleor folosite pentru administrarea medicamentelor pe cale intravenoasă, intramusculară, intradermică, explorări funcţionale invazive. Mşsurile de asepsie se extind şi la pereţii camerelor de tratament sua investigaţii şi intervenţii, la podele, aerul din încăperi. Asepsia este foarte importantă şi în cazul tratamentelor pacienţilor care au afectat sistemul imunitar (pacienţi cu cancer sau leucemie în tratament, vârstnici cu tare multiple, nou-născuţi prematuri, multitraumatizaţi, arşi, etc).