Parte periferică a emisferelor cerebrale, sediul funcţiunilor nervoase complexe (motricitate, sensibilitate, senzorialitate, mişcarea voluntară, limbaj, memorie, conştiinţa).
Cortexul cerebral este format din substanţa cenuşie, ţesut nervos conţinând corpii celulari ai neuronilor, conectat cu restul sistemului nervos prin multiplelor prelungiri fine ale neuronilor.
Cortexul drept asigură mişcările şi sensibilitatea jumătăţii stângi a corpului şi vederea jumătăţii stângi a spaţiului, în timp ce cortexul stâng controlează jumătatea dreaptă a corpului şi jumătatea dreaptă a vederii fiecărui ochi (fenomenul de încrucişare). Cele două emisfere nu sunt simetrice, una dintre ele fiind dominantă, lateralizarea fiind un fenomen specific cortexului.