Postat acum 12 zile

Cuperoza

Publicat de Razvan

Dilataţie permanentă şi vizibilă a vaselor mici ale pielii feţei.
Ea este favorizată de emoţii, de excitante (alcool, cafea, tutun), de sarcini, de tulburări digestive, de utilizarea abuzivă de medicamente derma­tologice pe bază de corticosteroizi şi la bărbat de alcoolismul cronic.
Cuperoza se manifestă printr-o roşeaţă a feţei, mai întâi în pusee după ce subiectul a mâncat devenind  apoi permanenta, şi printr-o telangiectazie (dilatare a vaselor mici de suprafaţă).
Leziunile sunt simetrice, localizate pe pomeţi şi pe părţile laterale ale nasului la început. Pot fi prezente proeminenţe umplute cu puroi si o rinofima (hipertrofia reliefată a nasului).