Organ al fonaţiei, situat în gât, între faringe şi trahee.
La exterior laringele se prezinta sub forma unui cilindru gol în interior, situat în faţa hipofaringelui (partea inferioară a faringelui), legat de organele vecine prin muşchi. 11 cartilagii îi conferă forma şi rigiditatea sa.
Cartilajul tiroid este cel mai voluminos dintre ele si este format din două lame simetrice, fiecare fiind în formă de patrulater, care se unesc în faţă desenând un unghi proeminent vizibil sub piele şi denumit în mod obişnuit mărul lui Adam. Epiglota sau cartilajul epiglotic este o lamelă de cartilaj elastic aproape vertical, situat deasupra cartilajului tiroid în spatele limbii. Cartilajul cricoid are forma unui inel cu montură mai strâmt în faţă şi mai lat în spate. Aritenoidele sunt două cartilaje mobile aşezate pe cartilajul cricoid, una la dreapta alta la stânga, sub forma unei mici mase triunghiulare. Pe ele se prind în spate cele două cute ale corzilor vocale, care fac astfel parte integrantă din laringe.
La interior laringele cuprinde trei părţi sau etaje. Etajul superior sau supraglotic se află la înălţimea epiglotei iar cavitatea sa se numeşte vestibulul laringelui. Etajul mediu se situează la nivelul glotei (cavitatea dintre corzile vocale). Etajul inferior este partea subglotică.
Atunci când se emite un sunet aerul expirat prin trahee face să vibreze coardele vocale pro­ducând un sunet laringean. Cavităţile de rezonanţă ale nasului şi faringelui asigurând modularea. In deglutiţie cele două corzi vocale se închid, epiglota se pliază în spate pentru a închide accesul la trahee cu scopul ca hrana să treacă din cavitatea bucală în esofag fără a pătrunde în căile pulmonare. In respiraţie corzile vocale se depărtează şi cartilajul epiglotic se ridică, permiţând trecerea aerului inspirat în bronhii şi a aerului expirat spre faringe, apoi spre fosele nazale sau cavitatea bucală. Mişcările laringelui sunt asigurate de către muşchi, comandaţi de către nervul laringean inferior, sau nervul recurent. Sensibilitatea sa este asigurată de către nervul laringean superior.
Afecţiunile laringelui sunt o răguşeală (caracteristică dezechilibrului funcţionl ale corzilor vocale), dureri, o jenă respi­ratorie, o tuse. Laringele poate fi sediul bolilor infecţioase sau virale (laringită), paralizii (afectiune neurologică, compresie a nervilor printr-o tumoră) sau al bolilor cronice.
Bolile cronice cele mai frecvente sunt cele cauzate de tumori, benigne (polipi, chişti, noduli dezvol­taţi pe corzile vocale etc.) sau maligne (cancer al laringelui).