Boală neurologică cronică caracterizată prin tremurături, redoare şi lentoare a mişcărilor.
Boala lui Parkinson este de origine necunoscută, mecanismul bolii consta intr-o degenerescenţă a celulelor nervoase ale unui nucleu cenuşiu central (substanţă cenuşie situată în interiorul encefalului) numit locus niger si conduce la o insuficienţă a secreţiei de dopamină (neurotransmiţător).
Boala se instaleaza in jurul varstei de 55 de ani  fără o cauza precisa cu o evolutie treptată sau uneori sub influenta unui factor de stres (intervenţie chirurgicală, şoc afectiv).
Primul semn este adesea o micrografie (scrierea cu litere foarte mici). Când boala este instalată  ea se caracterizeaza printr-un sindrom extrapiramidal (sindromul parkinsonian) compus 3 tipuri de semne: o tremurătură atunci când subiectul este în repaus; o akinezie (rărirea şi încetinirea mişcărilor); o hipertonie plastică (creşterea tonusului muscular); unul din cele 3 semne avand un caracter dominant. Alte semne ce insotesc aceasta boala sunt o exagerare a reflexelor şi o disartrie (tulburare a vorbirii) care dă vocii un ton monocord; faţa este inexpresivă (amimie), contrastând cu privirea care rămâne prezentă şi vie.
Tratamentul medicamentos constă in administrarea de levodopa (sau L-dopa), substanţă care absorbită se transformă în dopamină şi este eficace îndeosebi în formele în care predomină lentoarea mişcărilor şi redoarea musculară. Alte medicamente antiparkinsoniene sunt agonistele dopaminergice (acţionând ca dopamina), ca bromeriptina şi piribedilul, şi anticolinergicele. Kinezilerapia este fundamentală împotriva akineziei şi rigidităţii.
Chirurgia cu stereotaxie (reperarea radiologică în trei dimensiuni a structurilor nervoase) este rezervată anumitor forme de tremurături rebele la orice fel de medicamente.