Boală reumatismală inflamatorie, ce face parte din categoria bolilor autoimune (organismul produce anticorpi îndreptaţi împotriva propriilor lui ţesuturi), caracterizată printr-o afectarea a sinovialei (membrana conjunctivă care căptuşeşte faţa internă a articulaţiilor).
Poliartrita reumatoidă afectează îndeosebi articulaţiile membrelor, de gravitate variabilă, în general bilateral şi simteric (apare intre 40-60 de ani), afecteaza rar coloana vertebrală. Articulaţiile sunt umflate, înţepenite, deformate, dureroase, mai ales noaptea şi dimineata. Boala cronică evoluează în mod imprevizibil prin pusee întrerupte de perioade de remisiune, după câţiva ani de evoluţie poliartrita reumatoidă poate cuprinde si alte ţesuturi conjunctive decât cele ale articulaţiilor (tendoanele, pielea, pericardul, plamanii). Arterele de calibru mic se inflamează, provocând tulburări senzitive (amorţire, furnicături) şi motorii (paralizia unui nerv) sau o necroză cutanată. Poliartrita reumatoidă se asociază adesea cu sindromul lui Gougerot-Sjogren (ochii uscaţi, gura uscată), mai rar cu sindromul lui Felty (splină mare, scăderea nivelului sangvin de globule albe).
Diagnosticul in prima faza se pune pe baza simptomelor (distribuţiei şi cronicităţii afectarii articulare),
dozările sangvine pun in evitenta semne inflamatorii apoi semne imunologice (factor reumatoid, anticorpi antinucleari ). Punctionarea articulaţie afectate (se scoate un lichid inflamator) urmata de biopsia sinovialei pune în evidenţă o inflamaţia ; dupa o perioada de circa 1-2 ani factorul reumatoid poate fi decelat în serul a 70% dintre pacienţi. Radiografia scoate in evidenta eroziuni osoase .
Tratamentul este permanent şi se bazează pe antiinflamatoare, în tratamentul de fond sunt prescrise mai ales sărurile de aur, antipaludicele, D-penicilamina, chiar imunosupresoarele. Tratamentele locale constau în prevenirea apariţiei deformaţiilor (infiltraţiile cu corticosteroizi, sinovio-ortezele, ablaţia sinovialei prin chirurgie convenţională sau pe cale endoscopică ). Curele termale sunt contraindicate în perioada evolutivă