Stare patologică a femeii însărcinate care apare după a 20-a săptămână de sarcină si se caracterizează printr-o hipertensiune arterială, o proteinurie (prezenţa de proteine în urină) şi de luare în greutate si aparitia edemelor.
Preeclampisa se manifestă prin dureri de cap, prin senzaţii vizuale anormale (muşte, puncte luminoase), zbârnâituri în urechi, edeme ale membrelor şi ale feţei şi o hipertensiune arterială însemnată. Netratată preeclampsia poate fi foarte gravă atât pentra copil cât şi pentru mamă.
Complicaţiile fetale sunt: suferinţa fetală, moartea in utero sau moartea la naştere.
Complicaţiile materne sunt: eclampsia (definită prin apariţia de convulsii), hematomul retroplacentar (colecţia de sânge între placentă şi peretele uterin), insuficienţa renali acută, edemul cerebral, hemoragiile masive şi tulburările coagulării sangvine.
O preeclampsie impune o spitalizare cu odihnă completă, tratament al hipertensiunii arteriale, monitorizare permanente a femeii gravide (dozări ale nivelului ureei şi creatininei în sânge) şi a fătului. Pentru a evita punerea în pericol a vieţii copilului şi a mamei se poate decide provocarea unei naşteri înainte de termen.