Postat acum 9 zile

Proba functionala

Publicat de Razvan

Totalitate a testelor desti­nate să studieze funcţionarea unui organ sau a unui sistem.
Probele funcţionale respiratorii :
Ansamblu de teste teste care studiază funcţia plămânului, capacitatea sa, dinamica schimburilor gazoase, repartiţia aerului în compartimente şi oxigenarea ţesuturilor cu scopul de a înţelege mecanismul unei dereglari a funcţiei respiratorii şi de a evalua importanţa ei.
Măsurarea volumelor pulmonare se face cu ajutorul unui spirometru sau a unui pletismograf. Debitele sunt măsurate în cursul unei expiraţii forţate de către un spiro­metru sau un pneumotahigraf. Studiul funcţiilor mecanice ale plămânului (relaţiile presiune/volum) este uneori o ope­raţie delicată, unii subiecti suportând greu introducerea balonului intraesofagian necesar efectuării acestui examen.
Probele funcţionale în endocrinologie :
Ansamblu de teste dinamice care studiază funcţionarea reglărilor hor­monale: se administrează un produs care stimulează sau frânează un hormon şi se observă variaţiile nivelurilor acestui hormon.
Probele funcţionale în hepatogastroenterologie :
In esofag contractilitatea este explorată prin manometrie (înregistrarea etajată a presiunilor), aciditatea secreţiei eso­fagiene (prelevarea secreţiei prin sondă) este măsurată prin pH-metrie.
In stomac viteza de golire gastrică (capa­citatea  de secretie a celulelor gastrice) este măsurată cu ajutorul markerilor izotopici (substanţe radioactive), stimularea  secretiei se realizeza prin administrarea de insulină sau de pentagastrină.
In intestinul subţire analiza detaliată a fecalelor sub un regim alimentar determinat permite studierea digestiei şi absorbţiei, se poate măsura trecerea în sânge a unui număr de substanţe introduse în intestin (D-xiloză, folaţi, vitamină B12)
In colon dozarea apei şi electroliţilor (clor, potasiu, sodiu) în fecale (fecalogramă) permite să se studieze funcţia de absorbţie, tranzitul fecal este măsurat prin urmărirea (radio­grafie) trasorilor radioopaci ingeraţi. Explorarea defecării prin măsurarea presiunilor anorectale (manometrie) şi prin radiografii dinamice (defecografie) permit studiul unor constipaţii şi al unor incontinenţe anale. Testul la carmin per­mite măsurarea vitezei globale a tranzitului digestiv.
In pancreas funcţia exocrină este măsurată dozând debitul enzimelor pancreatice deversate în duoden după injectarea unui hormon stimulant.