Afecţiune cutanată provocată de paraziţii din ordinul acarienilor, sarcopţii (Sarcoptes scabiei). SINONIME: acarioză sarcoptică, râie, sarcoptidoză, scabiozd.
Scabia survine în epidemii ciclice, separate prin peri­oade de 30 până la 40 ani. După tipul de transmisie, se deosebeşte scabia zisă umană caracterizată printr-o conta­minare pornind de la o altă persoană, de scabia zisă ne-umană caracterizată printr-o contaminare plecând de la un animal sau de la o plantă.
Scabia umană – afecţiune cutanată, femela sarcoptului sapă un tunel în grosimea epidermului şi depune aici ouă. Acestea dau naştere unor larve, care devin adulte şi se reproduc pe piele. Contaminarea se face prin contact fizic direct (raport sexual) sau prin intermediul obiectelor contaminate (cearceaf, pled, plapumă).
Scabia umană se manifestă mai întâi prin mâncărimi, apoi apar şanţuri scurte (corespun­zând tunelelor) supraînălţate la un capăt cu o minusculă perlă translucidă (veziculă perlată), predominând între degete, pe încheieturile mâinilor, în regiunea axilară, în jurul taliei, dar niciodată pe faţă.
Tratamentul  trebuie administrat în acelaşi timp tuturor membrilor familiei şi tuturor subiecţilor foarte apro­piaţi de cei afectaţi de scabie. Produsele antiscabioase (destinate tratării scabiei) se prezintă sub forma unor loţiuni sau a unor aerosoli de aplicat pe piele, dar şi pe lenjeria de corp sau de pat. Modul de întrebuinţare al fiecărui produs trebuie să fie riguros respectat, mai ales la copii, îndeosebi în ce priveşte durata de aplicare. In afara posibili­tăţii de iritare în caz de contact cu căile respiratorii (aero­soli), a ochilor şi a mucoaselor mai există şi un risc de atingere neurologică (convulsii).
Scabioze de origine animală şi vegetală – constituie un ansamblu de afecţiuni cutanate cauzate de diferiţii acarieni prezenţi pe animale (pisici, câini, păsări) sau pe vegetale (arbuşti, grâu). Ele se manifestă prin mân­cărimi trecătoare, fără şanţurile caracteristice. Dispariţia sursei de contaminare duce la vindecare.