Afectiune demielinizantă  a sistemului nervos central, caracterizata printr-o scleroză a substanţei albe (întărire provocată de o depunere anormală de ţesut conjunctiv), sub forma de plăci.
Plăcile împiedică fibrele nervoase afectate să conducă influxul nervos, ceea ce duce la  tulburări de intensitate şi de localizare foarte variabile, în funcţie de zona în care apar. Boala se manifestă sub forma unor pusee de scurtă durată, urmate de o regresie a semnelor.
Primele manifestări ale sclerozei în plăci pot să privească funcţiile senzitive (furnicături, impresii tactile anormale), motorii (paralizie trecătoare a unui membru), vederea (vedere în ceaţă, scăderea bruscă a acuităţii vizuale a unui ochi), echilibrul şi controlul urinei (incontinenţă).
Apariţia bruscă a unor tulburări care atestă o atingere multifocală (mai multe focare) şi regresia lor rapidă în câteva zile sau în câteva săptămâni, la un adult tânăr, sunt deosebit de caracteristice pentru boală.
Imageria cu rezo­nanţă magnetică (I.R.M.) este procedeul care permite să fie vizualizate plăcile demielinizate, cu margini mai mult sau mai puţin regulate. Examenul lichidului cefalorahidian, recoltat prin puncţie lombară, poate arăta prezenţa limfocitelor (globule albe), o uşoară creştere a nivelului de proteine şi o creştere a procentajului gamaglobulinelor (anticorpi). Potenţialele evocate (în­registrarea activităţii electrice a creierului) permit căutarea atingerilor încă latente, stabilind caracterul multifocal al plăcilor şi deci al leziunilor neurologice.
Tratamentul puseelor se bazează pe corticoterapie în doze puternice, administrată de preferinţă în perfuzii timp de câteva zile, dar şi prin injecţii intramusculare şi pe cale orală. Se utilizează, în anumite cazuri, imunosupresoare. Tulburările sunt tra­tate, de asemenea, specific: tratament medicamentos al incontinenţei urinare, reeducare prin kineziterapie vizând întărirea musculaturii etc.