Dilataţii patologice ale vene­lor inferioare ale esofagului.
Cauza cea mai frecventă a vari­celor esofagiene este ciroza hepatică, alteraţie cronică a stării ficatului, fie că este vorba de o origine alcoolică, autoimună (ciroză biliară primitivă) sau metabolică (hemocromatoză). Varicele esofagiene nu se manifestă prin nici un simptom atâta vreme cât nu se rup. Ele sunt asociate uneori cu ascită (efuziune lichidiană în peritoneu).
Fără tratament, varicele esofagiene sfârşesc prin a se rupe, antrenând o hemoragie care poate fi gravă, manifestându-se printr-o hematemeză (emisie pe gură de sânge nedigerat) şi provocând o anemie acută şi o scădere brutală a presiunii arteriale.
Tratamentul preventiv al hemoragiei constă fie în admi­nistrarea de medicamente betablocante (care diminuează debitul sangvin), fie în sclerozarea endoscopică a varicelor. In caz de eşec al tratamentului medi­cal, poate fi întreprinsă o intervenţie chirurgicală de urgenţă (anastomoză portocavă).
Tratamentul unei hemo­ragii consecutive unei rupturi de varice esofagiene face apel la reanimare şi transfuzie, hemoragia fiind oprită fie prin compresie cu ajutorul unei sonde cu balonaş gonflabil, fie prin sclerozare endoscopică (injectare a unei substanţe atrofiante în venă).