Funcţie prin care imaginile captate de către ochi sunt transmise pe căile optice (celule retiniene şi ganglionare, nerv optic, chiasmă optică) la creier.
Vederea permite să se distingă trei feluri de elemente: formele, reliefurile şi culorile.
Vederea formelor este posibilă mulţumită puterii conver­gente a sistemului optic. Imaginea, pe retină, este redusă şi inversată. Vederea precisă a formelor ( acuitatea vizuală) este maximă în apropierea polului posterior al ochiului, care corespunde pe retină maculei. Ceea ce este perceput prin vederea periferică constituie câmpul vizual.
Vederea reliefurilor si a distantelor (vederea stereo­scopică) este posibilă datorită integrării de către creier a două imagini uşor diferite, furnizate de fiecare ochi.
Vederea culorilor este mai intensă în zona centrală a retinei şi mai puţin bună la periferie.
Vederea este evaluată prin teste de acuitate vizuală, de departe şi de aproape şi prin explorarea câmpului vizual. Electroretinografia explorează funcţionarea celulelor fotoreceptoare ale retinei. Testele ortoptice permit estimarea vederii binoculare.