Secţionare chirurgicală a celor două canale deferente care aduc în mod normal spermatozoizii din testicule spre uretră. Vazectomia privează sperma de spermatozoizi dar nu modifică nici comportamentul sexual, nici erecţia, nici ejacularea Postoperator nu apar dureri, iar raporturile sexuale pot fi reluate imediat după intervenţie ( dupa 2-3 zile) . Spermatozoizii stagnează în testicule şi în epididime, apoi încetează să mai fie secretaţi. Efectul unei vazectomii nu este imediat şi sperma rămâne fecundantă timp de aproximativ 2 luni după intervenţie. O spermogramă (examen al spermei) permite, la sfârşitul acestei perioade, să se confirme absenţa spermatozoizilor (azoospermie). O vazectomie este teoretic reversibilă, o nouă operaţie poate fi practicată în vederea repunerii cap la cap a segmentelor canalelor deferente (vasovasostomie), dar rezultatele obţinute printr-o astfel de intervenţie nu sunt constante.